Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2012

Cadenţă urmuziană

Am trăit ceva vreme cu pretenţia imbecilă de a accede la un statut de scriitor. Mi se părea magnifică seducerea cuvîntului, trînta cu el, demenţa cu care se voia rost(u)it. Dar am avut prilejul unui accident metafizic. M-am întîlnit cu Borges.

„Uneori cred că bunii cititori sunt lebede mai tenebroase şi mai rare decît bunii autori”

{Nu atît faptul de a mă asemui cu o lebădă tenebroasă şi rară(pentru că nu mă consider un bun cititor), cît faptul că…}

…de atunci am înţeles că sunt cititor. Şi punctul care urmează afirmaţiei e de o greutate urmuziană(ar trebui să vă imaginaţi şchiopătatul idiot al unui Urmuz în cădere liberă de la etajul 4).

{Lumile mele s-au suprapus drastic. Mă trezeam dimineaţa că sunt un gîndac care urzea planuri nebuneşti în legătură cu nimfete. Şi asta nu e cel mai rău. Nu era clipă să nu mă pornesc vijelios într-o căutare dementă a roşcatei Pîlnii. Sfîrşeam adesea în faţa tabloului apoteotic a lui Pilat care o lua agale înspre cerurile larg deschise. Şi cu dracii ăia în Moscova? Pînă cînd…}

…nu a mai rămas nimic, decît Pîlnia. Şi Urmuz, cu creierii chisăliţă în codul meu genetic, tîrşîind maniacal piciorul beteag. Şi nimic nu e mai nebunesc decît piciorul acela. Putea la fel de bine să fie un Urmuz cu un picior. Care să ţopăie caraghios, la braţ cu Pîlnia. Sau Urmuz fără picioare. Se mai (în)tîmplă. Dar aerul acela de ”ţi-am spus eu”, dictat de obsedantul tact al şchiopătatului mă aruncă pe culmile disperării.

Mai mult, scriitori au ajuns să sugrume lumea asta. Nu mai ai loc de ei. Şi oricine cunoaşte că un scriitor scrie pentru el. Apoi pentru lume. Dacă toţi am ajunge să scriem, cine ar mai citi?

P.S:  toate cele de mai sus au venit aşa, nitam-nisam, din năduful ultimelor luni.

Chemarea stranie a Rin O Cerului din Paris.

Read Full Post »