Să te trezeşti hai hui printre cărţi. Cu Neruda în două mîini, cu ochi prea puţini pentru „a arunca capcanele triste înspre ochii tăi marini „. Mi se trage de la Arturo Belano şi Ulises Lima. Au făcut ce au făcut şi m-au sălbăticit. De parcă eu aş fi vrut! Asta e altă poveste. Cu soare mult şi poezie viscerală.
{am dat gata 3, sau poate 4, ţigări. dădeam pagina, expiram fumul, gură mare de aer să nu mă înăbuş. luam parte la naşterea spectaculoasă a unei pasiuni. făceam tumbe şi aplaudam frenetic, cu rînjet şi toate cele. ca la circ. că eu citeam, cu nasul în carte să nu pierd mirosul de pagină citită. să găsesc urma înapoi din vertijul de versuri. ce clădiri noi şi arhitecturi nemaivăzute. Hei! prietene, ce bine că scrii despre mine, cu mine, pentru mine. dacă asta nu e poezie, ce dracu’ e poezia!? }
Sceptic. Pînă în măduva oaselor albe şi uscate. De se văd acoladele furibunde ale nemulţumirii. Păi cum mă!? Ştiu eu! E maculatură în proză. Multă tare. Dar să vezi în metru liric! Se adună ca furnicile. Umplutură de foi, miros de tipar nou, ascunzînd peroraţii isterice{pe ce să mai risipeşti timp}, bun de citit pe naiba’! Un film fără final, cu nişte puşti teribili, neînţeleşi, care îţi scot ochii că nu îi înţelegi. Asta e poezie?
{ca unul care o să înfulece toată viaţa proză, rînduri, rînduri, bună, proastă, decentă, aşa şi aşa, de o să mă cheme „Detectivii sălbatici Vizionare Vulpea albastră Lupta mea: moartea unui tată”, ca pe un nobil spaniol, foarte nobil spaniol; păşesc temător prin poezie şi mă entuziasmez tare cînd mă dă pe spate. încă un accident metafizic}
Experienţa mea cu poezia românească, succint, pe fugă, uşchiitor. {şoapte dezgustate, din capăţîna de sub jobenul foarte a la Paris, unde îmi erai Urmuz!}. Cîteva intruziuni în fortăreţele cenaclurilor. „Pff, asta e poezie! Cuvintele şi pe ici şi pe colo!” da mă! stai să vezi că eu nu ziceam neapărat că… „Eu scriu poezie! DA! ştiu ce spun!” Legit monsieur. Nici să mă fi căţărat pe un scaun cu trei picioare şi nu ajungeam la bărbiile lirismului. Cîteva răsfoiri aleatorii. M-am trezit pe bancă, în parc, noaptea, unde beau ăştia bere la 2 şi strivesc cu teneşii tot ce a fost şi tot ce va să vină. Nu că nu e cool. Sau delicios să auzi chestii de astea. Doar că nu mai scapi. Se lipesc de tine. Te înghiontesc, te trag de pleoape. Urlă, dau cu piciorul în coşul de gunoi. E anti-sistem. E ok! E tare! Beton!
{Vino cu mine ştiu exact unde mergem, hai că vin man! Unde mergem? Şi m-am tot dus. Nu mai vreau acasă. Vreau tot înainte. Hai! mai ia-mă cu tine! Vivir Poesia!}
Cică merge maxim cu Sociu. Merci M.!
Lasă un comentariu